Povestea mea e una plină de control, nebun aș spune, deși unii ar spune că este ambiție…insa ambiția asta mi-a adus perioade de anorexie, bulimie, ortorexie…pe scurt o relație proasta cu mâncarea.

Știu ca multe, multe femei trăiesc in aceeași relație toxica cu mâncarea si cred ca asta e normalitatea si nici nu-și vad viața fără a caută mereu o alta cura de slăbire.

Eu, din adolescenta, de pe la 15-16 ani, am dat startul primei mele cure de slăbire . Era vârsta aia când încrederea plecase la plimbare și eram convinsă ca e de la cele 5 kg în plus.

N-am slăbit 5, fiindcă ajunsă acolo, încrederea n-a venit, așa ca am slăbit 10. Mă dusesem în extrem, aveam deja vreo 48 de kilograme.

Să nu crezi că eram mai încrezătoare, nici vorbă, dar măcar eram slabă. Îmi plăcea că lumea îmi zicea asta, că mă vedea și mă simțeam băgată în seama. Multumită tot nu eram, mai aveam un targhet, 45 kg, oglinda mea tot nu mă arată îndeajuns de slabă. Dar efectiv mai jos n-am reușit.

M-am resemnat și mi-am transferat obiectivul pe menținere.

Nici să mă mențin nu a fost foarte ușor, pentru ca după perioade de restricție, venea inevitabil o perioada de mâncat compulsiv, corpul cerea, era normal. Atunci nu știam asta 🙂

Așa că atunci când mă reîngrășăm 2,3,4,5 kilograme, o luam de la capăt cu restricțiile…si tot așa on & off ani de zile.

Gongul a bătut la mine dupa 30 ani, când devenită mama, mi-am dat seama ce exemplu greșit ii dau eu fetitei mele în relația cu mâncarea.

Atunci am decis că e momentul să schimb ceva.

Problema era ca aveam un obicei prost format de ani de zile, concepții implementate, credințe limitative. Știam, ca noi toți de altfel, ca trebuie sa mănânc sănătos, dar concret nu știam nimic, plus ca eu mai si aveam impresia ca mâncând, mă voi îngrașă…total greșit 🙂

Am hotărât sa mă înscriu la un curs de nutriție, fiindcă am înțeles ca ceva nu făceam bine si e nevoie sa aflu mai multe, atât despre mine , cât si despre nutriție .

Acela a fost startul, fiindcă de atunci au urmat multe cursuri, acreditate sau nu, din domeniul nutriției si al psihionutritiei. Am urmat Masteratul in Sfintele nutriei la Universitatea Ubb Cluj, dar simt ca cunoașterea nici la mine nu se termina aici.

Pe mine educația nutrițională m-a salvat, mi-a dat în sfârșit pacea aia la care sincer nici nu mai visam. Liniștea aia când nu mai e nevoie sa te gândești mereu la ce mănânci, sau la frica ca te vei îngrașa.

Într-o lume plina de informații contradictorii si diete miraculoase, am realizat ca adevarata putere sta doar în cunoaștere.

Atunci când ai claritate, nu mai bâjbâi in necunoscut, nu mai arunci vina pe nimeni si nimic, fiindcă știi ce ai de făcut.